De ce am luat cărucior abia la 5 luni

Căruciorul nu era pe lista noastră de cumpărături. Nu pentru că nu ne permiteam, ci pentru că nu-l consideram necesar. Înainte de a se naște Cristi am cercetat mult subiectul și am ales să ne purtăm bebelușul, și nu să-l împingem. Există multe articole despre purtatul bebelușilor vs. cărucioare, ambele au plusuri și minusuri, de aceea nu cred că mai are rost să comentez.

Ceea ce nu știam…

• Pînă la 3 luni bebelușii pot fi purtați doar în wrap, sling, mei-tai (sisteme de purtat de tip eșarfă) etc;
• În rucsac ergonomic poate fi purtat abia de la 3 luni;
• Cînd bebelușul trece de 10 kg, se recomandă (pentru binele părintelui) să nu mai fie purtat în față, doar în spate;
• E foarte greu să pui/scoți un bebeluș într-un sistem de purtare atunci cînd vrei să-l duci în spate (fără ajutorul cuiva eu nu mă descurc);

• Și poate cel mai important… bunicile visează să-și plimbe nepoții în cărucior! Îl plimbă ele și în rucsac, dar căruciorul le-a rămas întipărit bine în memorie pentru că le amintește, probabil, de perioada cînd eram noi bebeluși. În plus, copilul poate dormi afară în cărucior (sub supraveghere), timp în care părinții își pot vedea liniștiți de treburi. Astfel, după mai multe insistențe din partea bunicilor, am pornit în căutarea căruciorului ideal.

Iată ce a însemnat asta pentru noi:

1. Să fie cu mîner reversibil. Să-l poți împinge și cu fața și cu spatele spre sensul de mers. Rotirea manuală a scoicii/landoului nu era o opțiune bună pentru noi;
2. Să fie la un preț cît mai mic. Am întîlnit destule cazuri cînd copiii refuzau categoric să stea în cărucior, iar părinții investiseră sume colosale. Noi am luat unul second-hand. Dacă Cristi ar fi refuzat să stea în el, măcar nu ne-ar fi părut rău;
3. Să fie cu roți de cauciuc (nu prea fac zgomot și amortizarea e mai bună): 2 roți mari, fixe și 2 mici, rabatabile, dar care pot fi fixate la nevoie (iarna, pe zăpadă sau pe gheață). La fel, roțile nu trebuie să fie duble, pentru drumurile noastre ele nu sunt practice deloc;
4. Să fie un model iarnă-vară, dar nu „2(3, 4, 5) în 1”. Am fugit cît am putut de prea multe accesorii: și cărucior, și landou, și carseat, și scoică, și, și, și… Toate astea trebuiesc depozitate undeva, iar noi nu am vrut așa bătaie de cap;
5. Să fie pentru o categorie de vîrstă cît mai largă, 0-3 ani ar fi fost ideal, dar ne-am mulțumit și cu 6 luni- 3 ani, oricum Cristi avea deja 5 luni la acel moment;
6. Să cîntărească puțin (are vreo 6 kg), să se plieze ușor și să încapă în portbagajul mașinii. Acum înțeleg că e totuși un model cam voluminos, dar, probabil, e nevoie de o mașină mai „de familie” :) În rest, culoarea, brandul, designul nu prea conta, atît timp cît erau satisfăcute celelalte cerințe.

Ca și bonus, am descoperit că avea sistem de prindere în 5 puncte, frînă de picior, husă de iarnă, husă de ploaie, husă pentru nou-născut, material impermiabil care se scoate și se curăță ușor, coșul de sub cărucior foarte încăpător, bara de protecție mobilă, mîner reglabil după înălțime și o copertină imensă (cupolă) care acoperă 180°.

Acum, după un pic de experiență, aș fi căutat cel mai sigur cărucior, adică aș fi căutat să văd și crush testele la diferite modele, dar pentru dormitul în curte și plimbatul prin parc e OK și ce avem. Nu am experimentat niciodată cu transportul public și nici cu ascensoarele, nu știu cît de ușor ar fi să urc și cobor cu el niște scări sau treptele unui autobus, dar, după cum am mai spus, noi nu am avut nevoie.

În loc de concluzie:

Cristi a refuzat să stea în cărucior. La 5 luni e exact perioada cînd vrea să descopere cît mai multe și să vadă cît mai multe. Au ieșit bunicile de vreo 2 ori cu el la plimbare, dar au sfîrșit prin a se întoarce cu Cristi în brațe într-o mînă și împingînd căruciorul cu cealaltă – imagine pe care o văd tot mai des prin parcurile din Chișinău. Așa că o bună bucată de timp căruciorul a fost depozitat, iar Cristi purtat în ergo rucsac (și de mama, și de tata și de bunici).

Abia acum, iarna, cînd am trecut cu mult cele 10 kg limită, am scos căruciorul la plimbare, și pe Cristi în el, dar doar atunci cînd e aproape ora lui de somn, altfel refuză să stea în el.

Dacă regret că am luat cărucior? Nu. Cu siguranță nu. Fericirea bunicilor e de neprețuit. Eu îl mai port cu drag ori de cîte ori mergem undeva, iar accesul cu căruciorul reprezintă o problemă. Dar chiar și așa, dacă am de ales, optez mereu pentru rucsac pentru că oferă mult mai multă libertate, manevrabilitate și accesibilitate, dar despre asta, poate într-un alt articol :)

PS: Și încă un hint de final. Cînd e murdărie multă prin parc (glod, zăpadă topită, ploaie etc.) nu-i limităm accesul lui Cristi, din contra, îi permitem să exploreze toată băltoacele și gropile cu noroi, iar cînd e timpul să-l luăm în brațe, în mașină sau în cărucior, îi punem bahile (dar merg și pungile obișnuite). Este foarte practic întrucît el se poate răzgîndi și să vrea să meargă din nou pe jos, iar încălțatul/descălțatul în mijlocul parcului poate fi un adevărat chin, mai ales cînd au un titirez cum e Cristi ;)