Despre

DSC05332

Cine sunt…

Mă numesc Tudor Ceban, am 35 de ani și sunt fondatorul blogului „Tăticul Modern”. Susțin și promovez implicarea tăticilor în educarea copiilor.

Îmi place să fiu tată, e un sentiment aparte… O experiență unică și inedită. E ca o școală la care vii cu zâmbet în fiecare zi și unde realizezi că, pe zi ce trece, ai tot mai multe de învățat. Numai că eu nu „vin” și nici nu „plec”. Eu sunt acasă mereu, 24/7, și particip, asist, aud și văd cum e să crești și să educi un copil.

Cum acolo era în școală? Cu cât mai multe știi, cu atât mai tare realizezi că nu știi nimic?! Păi, în era internetului acest sentiment se intensifică. Informații multe, de obicei contradictorii, experiențe ale oamenilor care mai de care, nici nu știi de unde să începi și pe cine să crezi.

Ce îmi propun…

Eu am realizat că meseria de tată se învață. Fie de la cineva, fie de la traininguri, fie din cărți. Dar, cel mai des – din experiență proprie! Zi de zi, oră de oră. Și dacă tot trebuie să învățăm, mi-am propus s-o facem împreună. Hai să fim tătici moderni, care știu să facă de toate, care știu la cine să apeleze atunci când au nevoie, dar și să facem schimb de experiențe, informații și sfaturi utile.

„Tăticul Modern” este un proiect dedicat tăticilor și tuturor celor care vor să se implice mai mult în educația copiilor lor. Copiii deprind toate de la noi și noi suntem cei de la care vor învăța, intuitiv, profesia de „tată”.

Bine ai venit în comunitatea Tăticilor Moderni!

A fi un părinte implicat este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru copilul tău. Pentru mai multe resurse și idei cum poți să te implici în viața copilului tău, înregistrează-te la curs, urmărește-mi contul de Instagram sau blogul www.taticulmodern.md

Iar dacă vrei să mă susții și mai mult, devino patron al proectului „Tăticul Modern” 🤗