În căutarea iepurașului de Paști

DSC08271

Dacă tot a venit primăvara și s-a încălzit afară, am decis să mergem într-o mini vacanță la Nordul Moldovei ca să-i arăt lui Cristi locurile copilăriei mele. Timpul e perfect, nici prea cald, nici prea frig, copacii au înflorit, natura a înverzit, energie și viață multă în jur — exact ce trebuie.

DSC08258

Prima destinație a fost Nimereuca — un sat de pe malul Nistrului situat la 40 km de Soroca, dar din cauza drumului de țară, îți ia 1,5 ore să-l parcurgi. Nu e o destinație turistică, dar e satul în care am copilărit, unde am rude apropiate și am vrut să vadă și Cristi casa bunicii mele, priveliștile și animalele.

DSC08313

Abia în această vacanță a văzut pentru prima dată cum arată și cum fac păsările și animalele domestice, dar mai ales, a văzut pisicuțe, cățeluși, bobocei, iepurași, ieduți, mei și cîrlănași.

Din momentul în care i-a văzut și i-a auzit pe viu, a început să-i imite. Acasă, eu i-am imitat de multe ori aceste animale, dar numai după ce le-a văzut în realitate le-a imitat și el, și foarte frumos le imită.

DSC09023

Dacă aveți posibilitatea, cel puțin acum de Paști, mergeți la țară, hrăniți animalele, lăsați copii să le vadă pe viu! E mult mai impresionant pentru ei decît toate imaginile și cărțile ce reproduc sunete, luate la un loc.

Apoi am mers de-a lungul Nistrului pînă aproape de satul vecin (Vărîncău), iar acolo… așa o priveliște! Păcat că doar caprele și oile se bucură de ea. Există o porțiune aproape neatinsă de om, cu stînci imense și pietre căzute ca din vîrf de munte.

 

DSC08289

DSC08691

La un moment dat m-am simțit ca printre stîncile de la „Cheile Bicazului”, doar că la noi rîul e mult mai lat, mai curat și mai frumos. :)

DSC08678

Tot plimbîndu-ne așa, am întîlnit un cioban cu o turmă frumoasă de oi și cu mulți mielușei. După ce ne-am jucat în voie cu oițele, am ținut în mînă cel mai original bici din cîte am întîlnit, iar apoi am asistat și la un „masterclass” de mînuire a biciului :) Dacă pe mine m-a impresionat, atunci de Cristi nu mai zic nimic.

DSC08665_fb

Timpul la Nordul Moldovei e foarte jucăuș. Într-o singură zi am avut parte și de soare, și de ploaie, și de arșiță și de vînt. Ce bine că soția e super-previzibilă și ne-a împachetat cu tot ce trebuie ;)

DSC08715Iar pentru că drumul din Chișinău și pînă la Nimereuca e destul de lung, am planificat să vizităm mai multe obiective turistice din Nord, iar pentru comoditate ne-am cazat pentru cîteva nopți la Soroca. Ce a urmat? O vacanță frumoasă, dar cu foarte multe peripeții, așa că… va urma! ;)

DSC08712




1 Comment on În căutarea iepurașului de Paști

  1. Duci copilul o dată la tara si nu trebu dus la zoopark :)

Leave a comment

Your email address will not be published.

*