Cum învățăm copilul să cadă „corect” de pe pat?

Toți părinții spun cu certitudine că ai lor copii nu vor cădea niciodată de pe pat. Că vor fi mereu alături, mereu cu ochii în patru, mereu lângă copil. Multe surse zic: nu se discută DACĂ, ci CÂND se va întâmpla prima căzătură a bebelușului. Evident, nimeni nu e de acord cu această sintagmă, pînă… se întâmplă.

Iată cîteva istorioare…

Noaptea. Un bebeluș de 7-8 luni cade de pe pat, de la înălțimea de ~ 60 cm. Bineînțeles, mama îl ia repede în brațe și reușește să-l liniștească (mai mult se speriase), însă din acea clipă, deja mama nu-și mai găsea locul de îngrijorare și vină. Mai mult era vorba de vină, acel sentiment care te apasă atunci cînd prima dată copilul tău cade și se lovește la cap. Cînd tu vezi, simți și auzi și nu poți face nimic, absolut nimic, dar știi că ai fi putut foarte ușor evita această situație. Inima bate în ritm alert, auzi bătăile de parcă numai ce ai descoperit că ai inimă, simți fiorii cînd numai îți amintești de acel sunet cînd copilul cade jos. Și brusc, noaptea se transforma din una obișnuită în una de coșmar. Mama începe să se gîndească că este o mamă rea, cea mai rea mamă din lume. O mamă care nu poate să aibă grijă de copilul ei așa cum ar trebui. Chiar dacă la celălalt capăt al firului medicii o asigură că totul este bine, ea se gîndește în continuare că lovitura a fost mult prea puternică pentru a fi OK…

***

Vara. Un alt bebeluș de 6-7 luni face amiaza pe patul părinților pentru că acolo a adormit și oricum, nu doarme niciodată în pătuțul său. Mama-afară, pune hainele la uscat fericită că-și poate vedea de treburi cît doarme cel mic. La un moment dat aude un plîns de copil și după cîteva secunde se întreabă „Unde-o fi mama acelui copilaș, chiar nu-l aude cum plînge?”. Mai tîrziu se gândește că acel plîns intens ar putea să-i trezească puiul și se duce în casă să închidă geamul, să fie mai liniște. Ajunge în dormitor – șoc! Bebelușul nu e pe pat. Unde poate fi? El doar e încă foarte mic… Era jos într-un plîns isteric de nedescris. În acea zi, mama descoperise că puiul ei deja se poate tîrîi…

***

Poate sunt prea dramatice istorioarele (mai multe găsiți pe forumurile de mămici), dar vă asigur că mulți părinți trec prin această experiență, dacă nu chiar toți! Și, în asemenea momente, părinții încep a căuta soluții: poate aruncăm canapeaua, schimbăm patul, dormim toți jos la podea (cel puțin pînă mai crește copilul); poate scăpăm de scaunele înalte; poate-i punem o cască copilului?

Din experiența mea am înțeles că cel mai important e să NU INTRI ÎN PANICĂ! Dacă copilul se simte bine, cel mai probabil așa și este. Desigur, la primul control medical inima o să vă bată foarte tare, dar acestea sunt regulile jocului cînd aveți copii. Toți părinții trec cel puțin o dată prin asta, chiar și cei care nu recunosc din prima.

Totul este bine dacă:

• după o asemenea căzătură copilul se oprește din plîns după 10-15 minute;
• culoarea buzelor și a pielii este normală;
• nu are vomă, convulsii, somnolenta, paralizii;
• nu are pierderi de conștiență;
• nu apar schimbări în comportament, agitație.

Pentru liniștea dvs. și siguranța copilului, consultați, măcar telefonic, un medic, sau un site. În caz contrar celor enumerate mai sus, mergeți obligatoriu la Urgență!

Ce mai este de făcut?

Cu siguranță nu sunteți un părinte rău (de obicei mamele asta gîndesc) și cu siguranță copilul vă iubește în continuare la fel de mult. Bebelușii sunt foarte curioși, ei descoperă mereu lumea, iar la un moment dat au parte de „surprize”, dar nu-i pe asta. Cel mai important este că el știe că mama/tata este cea/cel care l-a salvat, l-a consolat și la strîns în brațe. Copiii cad. Des! Aceasta e realitatea dură. Însă, atunci când copiii își privesc părinții și aceștia zîmbesc (chiar dacă printre dinți și doborîți de vină), copiii zîmbesc și ei :)

Mai bine de îndată ce îl vedeți că stă în „patru labe” (cu mult înainte de a începe a se tîrîi), învățați-l să coboare singur de pe pat. Îndrumați-l verbal și motoric, pas cu pas, picior cu picior, mînă cu mînă. Îndrumați-l constant, de cîteva ori, de multe ori, pînă vă asigurați că o poate face singur. Mai jos vedeți video cum am ajuns noi la această performanță:

Desigur, primele încercări sunt mai stângace, riscante chiar, dar și foarte emoționante (mai ales pentru mămici). În video de mai jos, după părerea mea, copilul trebuia ajutat un pic mai mult, nu doar cu îndrumări verbale, ci și fizice, adică de îndreptat piciorul/mîna după caz. Pînă la un an, îndrumările verbale sunt insuficiente, copiii trebuiesc ghidați prin practică. Spre final vedeți ce am în vedere:

Iată și un copil mai ingenios. Orice metodă e bună dacă are final fericit. Acest video a devenit viral în ultimele luni, acumulînd peste 4 mln. de vizualizări:

***

Acest articol l-am scris dintr-o răsuflare. Am simțit că ar fi binevenit pentru că știu că mulți părinți trec prin asta. Este nevoie de timp și dedicație pentru a ne învăța copilul nostru ceva. În schimb, răsplata va fi pe măsură ;)

La final, încă o istoriaoră

Seara tîrziu. Un bebluș de 9 luni plînge de oboseală, ora lui de somn trecuse demult, însă el nu reușește nicidecum să adoarmă. Mama sa, neștiind că el se poate tîrî, l-a lăsat pe mijlocul patului și a mers în altă cameră să se jeluie soțului că bebelușul lor încă nu doarme. Deodată aude un zgomot, un zgomot oribil și foarte puternic. După ce alergase într-un suflet la copil, văzuse că el era pe podea, cel mai probabil căzuse cu capul în jos și apoi pe spate. Mama se simțea foarte rău, mai că vedea negru în fața ochilor și nu auzea nimic altceva decît plînsul copilului. Știa că nu era numaidecît să meargă la soț să se jeluie și mai bine rămînea  în cameră cu copilul. Părinții, fiind  îngrijorați, au plecat repede la Urgență. Mama în lacrimi, respira greu, ambii nedumeriți și speriați – cred că vă puteți imagina. În timp ce doctorul examina copilul, mama îl întreabă, cu ochii plini de vină, dacă îi va mai permite să ia copilul înapoi acasă sau va fi privată de dreptul de părinte din cauza celor întîmplate. Doctorul zîmbi amuzat, apoi zise: „Dacă noi am priva părinții de drepturi, de fiecare dată cînd copilul cade de pe pat, nimeni, absolut NIMENI, nu și-ar mai crește copiii.”